Seri de Mindfulness la Hermitage
Organizator: Hermitage. urban spiritual hub
Tip eveniment: seminar
Data: 13-03-2019 19:30
Durata: 2 ore
Locatie: Bucharest

'Din cele mai vechi timpuri oamenii au convietuit laolalta cu semenii lor in grupuri mai largi sau mai restranse, uniti de afinitati emotionale, culturale si/sau spirituale. Acest fapt le-a conferit avantajul de a se sustine reciproc, de a se incuraja, de a imparti si impartasi atat greutatile cat si reusitele cu ceilalti.
Cu ajutorul empatiei, compasiunii si generozitatii - trasaturi adanc inradacinate in fibra noastra biologica si afectiva - membrii unei comunitati creaza un spatiu de siguranta si incredere pentru a creste impreuna resurse individuale - rezilienta, creativitate, rabdare si perseverenta - si de grup.
De-a lungul timpului practica prezentei constiente - mindfulness - a avut nevoie de trei ingrediente pentru a prinde radacini:
i) de o practica individuala, experientiala, etica;
ii) de o cale directa de transmitere a cunoasterii si experientei de la practicant la practicant
iii) de o comunitate ce sa sustina acest proces.
Invitam asadar pe cei care sunt interesati de mindfulness, pe cei care sunt la inceput de drum in practica personala, dar si pe cei cu o experienta mai indelungata sa practicam laolalta cu regularitate, sa punem si sa incercam sa raspundem la intrebari si sa impartasim trairi si experiente relevante.
Intalnirile au loc miercurea, incepand cu 13 Martie, de la ora 19:30, la Hermitage, sala mica (de la mansarda).
Formatul propus al intalnirii:
19:30 - 20:00 - practica formala (meditatie)
20:00 - 20:35 - discutii, intrebari si raspunsuri
20:35 - 20:55 - practica formala (ghidata sau partial ghidata).
Detalii organizatorice:
Recomandam o tinuta confortabila (sport).
Contextul de practica: mindfulness secular, neafiliat vreunei traditii religioase sau spirituale.
Punctualitatea este deosebit de importanta, este felul in care onoram si respectam atat propria intentie de a fi prezenti, cat si intentia si prezenta celorlalti.
Participarea este pe baza de donatie si este strict pentru acoperirea costurilor spatiului inchiriat.
Facilitatori:
Marius Luca
'In prezent lucrez ca facilitator de programe mindfulness si ‘social and emotional learning’ (SEL) la Scoala Verita, am luat parte la cursuri de specializare ca educator de mindfulness in cotext scolar la Mindful Schools (SUA) si urmez o formare in metoda psihodramei (program acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania) in cadrul Societatii de Psihodrama J.L. Moreno. Lucrez cu copii, adolescenti si adulti in diferite programe de constientizare si dezvoltare personala. Am luat parte la seminarii, cursuri, retreat-uri si continui practica mindfulness in context secular si traditional alaturi de diferiti invatatori printre care: Daniela Andreescu, Bill Karelis, Nick Scott si altii.'
Lila Vasilescu
Dupa intalnirea cu practica de mindfulness acum opt ani de zile , am simtit ca am primit un cadou extrem de pretios si mi-am dorit sa il pot imparti cu restul lumii. Ca trainer am mers in companii sa povestesc despre beneficiile practicii asupra sanatatii fizice, mentale si emotionale.
Ca director al Fundatiei Verita am initiat proiecte si activitati cu copii din medii defavorizate pornind de la ideea ca starea de prezenta si de implicare a adultilor ce lucreaza cu acesti copii este extrem de importanta. Am descoperit pe drum empatia, compasiunea si nevoia de contributie si asa s-a nascut si o comunitate frumoasa de oameni implicati si responsabili.
Ca facilitator de educatie socio-emotionala si mindfulness in Scoala Verita, am simtit importanta lucrului cu atentia noastra, cu nevoile noastre de baza, fie ca vorbim despre copiii sau profesorii si parintii din comunitatea noastra. Diferitele certificari, cursuri si retreat-uri la care am participat mi-au intarit credinta ca putem lucra cu acest instrument incredibil care este mintea umana si putem colabora in loc sa ne luptam.
Ca mama si sotie am invatat diferenta intre reactivitate spontana si raspuns asumat. Lucrul cu copiii, fie in scoala sau fundatie ma implineste profund tocmai pentru ca ma pune fata in fata cu tot ceea ce deseori ma scoate din zona de confort. Lucrul cu adultii m-a invatat importanta compasiunii in relatii si mi-a confirmat nevoia noastra de a fi parte dintr-o comunitate in care sa ne simtim conectati, vazuti si intelesi.
Sunt un om curios, indragostit de viata, cu multa incredere in puterea noastra interioara de a fi bine cu noi insine si de a face bine in jurul nostru. Scriu, dansez, iubesc, ma joc si invat zi de zi. Jack Kornfield este autorul meu de suflet, inghetata de ciocolata este panaceu universal, familia mea este cea mai mare binecuvantare, iar prietenii mei sunt o mare sursa de bucurie si recunostinta.'